Certificatul de bonitate SCHUFA
Ce este SCHUFA?
Asociatia pentru protectia si siguranta creditelor din Germania ( Schutzgemeinschaft für allgemeine Kreditsicherung).
Schufa are ca scop protejarea partenerilor ei (banci, case de economii, firme de asigurari, firme de leasing, companii de telecomunicatii etc) impotriva neplatii ratelor si a taxelor de catre consumatori.
Schufa culege date despre consumatori, dar nu in mod direct, asociatia folosind pentru baza de date informatiile furnizate de pertenerii mai sus mentionati si listele cu datornici de la judecatoriile locale.
Ex: in momentul in care iti deschizi un cont bancar, datele tale personale vor fi disponibile in baza de date Schufa.
Schufa dispune de o baza de date mare, cuprinzand aproximativ 4,3 milioane de firme si 70 milioane de persoane cu domiciliul in Germania.
Asociatia prelucreaza anual peste 117 milioane de cereri de verificare.
Ce face SCHUFA?
Aceasta asociatie este singura din Germania care are dreptul sa evalueze solvabilitatea si bonitatea persoanelor fizice rezidente in Germania si sa emita un certificat de bonitate ( SCHUFA Auskunft).
Acest document contine informatii despre conturile bancare, creditele contractate, achitarea la timp a ratelor, taxelor si datoriilor, somatii, executari si falimente private.
Toate aceste informatii se regasesc in certificat si in functie de acestea persoana evaluata poate primi un punctaj de maxim 100%. Acest punctaj reprezinta o prognoza financiara care reflecta probabilitatea procentuala de plata sau neplata a unui credit.
Cu cat punctajul este mai mare, cu atat bonitatea persoanei si capacitatea de plata a acesteia este mai buna.
Cum face SCHUFA evaluarea bonitatii
Evaluarea bonitatii si punctajul reprezinta o prognoza statistica, realizata in functie de datele unui grup de persoane care au datele identice si felul in care acestea au facut platile la un anumit credit.
Date precum un loc de munca fix sau marimea veniturilor nu sunt luate in considerare la evaluare, deoarece asociatia nu are dreptul sa colecteze informatii privind averea sau locul de munca.
Punctajul SCHUFA
Punctajul este in procente si are o valoare maxima de 100%. cei care au un punctaj de peste 95% sunt considerati clienti cu risc minim si pot primi fara probleme credite, contracte de telefonie sau isi pot chiar inchiria mai usor o locuinta.
La punctajele sub 90% deja pot aparea probleme la incheierea unor contracte.
Evaluarea bonitatii clientilor in functie de punctaj
> 97.5% client cu risc minim
95-97% client cu risc permis
90-95% client cu risc intre permis si inalt
80-90% client cu risc inalt
50-80% client cu risc foarte inalt
< 50% client cu risc critic.
Scaderea punctajului
Intarzierea platilor la un credit, neachitarea la timp a facturilor sau alte datorii neplatite, duc automat la scaderea punctajului.
De asemenea, cererile pentru credite sau cumparaturi in rate refuzate sau cereri repetate a certificatului de bonitate pot duce la scaderea punctajului.
Aceste informatii negative sunt sterse automat dupa o perioada de 3 ani din baza de date a SCHUFA, dupa ce su fost achitate toate datoriile, majorarile si taxele rezultate din acestea.
Cum se poate stabiliza scorul SCHUFA
In mod normal, inregistrarea datoriilor din SCHUFA se sterge dupa 3 ani, dar pentru datorii mai mici de 2000€, daca plata acestora s-a facut in termen de maxim 6 saptamani, se poate cere creditorului sau firmei de recuperare sa ceara la Schufa stergerea inregistrarii negative din registru.
O alta varianta este trimiterea direct catre SCHUFA a unei cereri in care se solicita stergerea inregistrarii negative. La cerere trebuie atasate o copie dupa dovada platii si o confirmare de la firma la care ati avut datoria ca aceasta s-a platit.
Astfel se poate ajunge mai devreme de trei ani la un punctaj mai bun.
Cum obtii gratuit un certificat de bonitate
Conform legii federale de protectie a datelor ai dreptul sa soliciti si sa obtii gratuit, o data pe an, un certificat Schufa Auskunft
Majoritatea bancilor, a furnizorilor de produse sau servicii din Germania solicita inainte de incheierea unui contract un certificat de bonitate- Schufa Auskunft.
Asadar, daca vrei sa contractezi un credit, sa faci un abonament la telefon sau internet, sa cumperi o masina in leasing sau sa cumperi produse cu plata in rate, ti se va prezenta un formular prin care iti dai acordul ca furnizorul sa trimita datele tale personale la Schufa si sa ceara o evaluare a bonitatii.
Doar daca punctajul pe care il ai este in limitele rezonabile, banca sau furnizorul este de acord cu incheierea contractului.
