De ce am ales să trăiesc în prezent dar să mă gândesc şi la viitor.






Am 32 de ani, poate este puţin, poate este mult, cert este că până acum am învăţat.

Am învăţat să fac alegeri, am învăţat că nu depinde totul de mine ( mai ales în rezolvarea problemelor altor persoane), dar că totuşi multe depind de mine ( adică, dacă vreau ceva, trebuie să acţionez pentru a obţine, pentru că nimic nu pică din cer) 


Am studiat, şi mi-am dat seama că am ales bine, chiar dacă, am ales probabil cele mai neîntelese meserii în rândul românilor ( domeniul financiar şi psihologie), dar am ales bine.

Am ales să ajut oamenii ( încă de la 16 ani- fosta doamna dirigintă poate confirma) 😊


Am ales să trăiesc în prezent şi să mă bucur cât pot de mult de clipele frumoase, să plâng atunci când momentul o cere; să ţin un moment de reculegere atunci când cineva pleacă din această lume ( chiar dacă este şi un străin); să savurez o cafea cu un biscuite; să mă plimb şi să mă conectez cu natura; să ascult povestea cuiva fără a mă gândi la altceva… pentru că ştiu, că aceste momente sunt UNICE şi vreau să le dau sens, chiar dacă unele sunt triste.


Am ales să mă gândesc şi la viitor pentru că astfel pot trăi liniştită şi atunci când voi fi la o vârstă înaintată, pentru că vreau să îmi trăiesc viaţa cât de mult se poate, nu doar 10-20 de ani (atunci când sunt tânără).

Mă gândesc la viitor pentru că văd cât de repede trece timpul, viitorul este în fiecare următoare secundă, iar deciziile pe care le iei acum îţi afectează viaţa într-un anumit fel. 


Am ales să investesc în viitorul meu, pentru că nimeni altcineva nu o va face şi pentru că nimeni altcineva nu are obligaţia să o facă.

Am ales să investesc în viitorul meu pentru că am văzut prea mulţi bătrâni abandonaţi sau chinuiţi din cauza lipsurilor.


Am ales să investesc în viitorul meu pentru că VREAU să am unul. 



Cele mai cautate subiecte

Creditul pentru casă în Germania

Umanitalism

Pensia privata Riester - supliment la pensia de stat

Scrie-ne dorinta ta

Nume

E-mail *

Mesaj *